ReportajInAsteptare.wordpress.com:

Cere un manual

În Romania nu există manuale școlare adaptate pentru copii cu dizabilități. Tot ce trebuie să facă Ministerul Educației este să adauge în manualele obișnuite câteva pagini care să conțină lecțiile adaptate pentru elevii cu CES. N-au avut timp de 30 de ani procupare pentru asta.

irinnachiriac, ReportajInAsteptare.wordpress.com, 10 februarie 2020

Citește tot articolul »

AsociațiaPRO.ro:

Cere un manual – proiect dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale

”Cere un manual” este un proiect voluntar care se adresează copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din România. Acesta a apărut ca urmare a nevoii ca și copiii cu CES să poată avea acces la informațiile existente în manualele tradiționale, care în prezent nu includ nicio secțiune accesibilizată. Variantele digitale sunt un prim pas, însă insuficient. Programa școlară este adaptată acestora doar din punctul de vedere al planificării. Însă materia trebuie transmisă copiilor cu CES într-o manieră accesibilizată, care să permită ca informația să ajungă la ei și să țină pasul cu ceilalți copii. Pentru că da, au dreptul să învețe într-o școală obișnuită, alături de copii obișnuiți.

Lucia Panea, AsociațiaPro.ro, 13 ianuarie 2020

Citește tot articolul »

EducațiePrivată.ro:

Cereunmanual.ro: Descarcă gratuit manualul de istorie pentru clasa a IV-a, adaptat pentru copii cu CES

Apărut pe 8 ianuarie 2020, manualul de istorie pentru clasa a IV-a este primul manual de istorie din România adaptat pentru lucrul cu copiii cu CES și al treilea din seria publicată de CereUnManual.ro. Manualul adaptat de istorie pentru clasa a IV-a urmărește programa școlară valabilă în anul publicării, simplificând însă conținuturile pentru a fi accesibil pentru copiii cu dificultăți de învățare; de asemenea, manualul folosește fonturi ușor de citit, de dimensiuni mari, cu diferențiere pe silabe, care facilitează lectura inclusiv pentru copiii cu diverse probleme de vedere.

Educatieprivata.ro – 13 ianuarie 2020

Citește tot articolul »

Edupedu.ro:

Mama unei eleve cu CES a făcut manuale simplificate și le oferă gratuit. Cere ministrului Educației să adapteze manualele pentru copiii cu cerințe speciale

Părinte de elevă cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), Alina Voinea îi scrie o scrisoare deschisă ministrului Educației, Monica Anisie, pe blogul său cereunmanual.ro. Aceasta îi spune oficialului că nu există manuale adaptate pentru elevii cu CES, iar cele clasice nu sunt potrivite pentru ei. Părintele cere manuale adaptate, simplificate sau măcar fișe cu rezumate în actualele manuale. În încercarea de a-și ajuta fiica, Alina Voinea a făcut rezumate din manualele existente, a sistematizat și simplificat conținutul astfel încât să fie adaptate pentru problemele pe care le are fata sa, iar metoda a funcționat. Aceasta pune la dispoziție gratuit aceste instrumente, pentru toți copiii care au nevoie de ele.

Mihai Peticila, Edupedu.ro, 10 decembrie 2019

Citește tot articolul »

Școala9:

Manual pe măsură

După ce și-a ajutat fata cu cerințe educaționale speciale să treacă de primii ani de școală, o mamă lucrează manuale adaptate ca să dea mai departe ce a învățat altor părinți și copii.

[…]

De când fata ei a început școala, Alina a tot căutat fișe de lucru pe site-uri cu resurse, cel mai adesea pe didactic.ro. Doar că, de exemplu, o căutare pentru fișe de lucru la învățământul primar, la matematică, oferă peste 9.100 de rezultate, în toate formatele posibile. Când acelea nu i-au mai folosit, a început să le creeze de la zero. „Mi-a fost enorm de greu să găsesc toate lucrurile de care avea copilul nevoie”, spune Alina, care estimează că din toate resursele disponibile, cam 1% sunt cele de care ar putea beneficia fata ei. Însă manualele tradiționale nu sunt o opțiune, cel puțin nu atunci când folosesc un limbaj de lemn, din care „sar așchii”, după cum glumește Alina, care nu înțelege de ce o expresie ca „efectuați nu-știu-ce” nu poate fi înlocuită cu „faceți”. Faptul că elevii cu CES nu pot învăța de pe aceleași manuale ca restul copiilor nu face decât să adâncească segregarea. „Segregarea e și în atitudinea pe care o are statul față de așa-zișii copii integrați. Suntem acolo, dar tot segregați suntem”, spune Alina.

Nicoleta Coșoreanu, Școala9, 25 octombrie 2019

Citește tot articolul »

EducațiePrivată.ro:

Cereunmanual.ro: Un proiect care oferă online manuale gratuite copiilor cu CES

Alina Voinea, mama unui copil cu cerințe educaționale speciale (CES) a demarat un proiect civic prin care toți elevii aflați în această situație au acces gratuit la manuale adaptate lor. Acestea pot fi accesate, în format PDF pe platforma www.cereunmanual.ro.

Prima carte școlară disponibilă în varianta accesibilizată copiilor cu CES este manualul de limba engleză pentru semestrul I din clasa a VI-a.

Educatieprivata.ro – 12 septembrie 2019

Citește tot articolul »

SuperEroiPrintreNoi.ro:

Carieră, copil, dizabilitate. Și un sistem care îți fură normalitatea.

Celor 1475 de copii cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în Bucureşti le sunt alocaţi 124 de profesori de sprijin. Asta înseamnă că unui profesor îi revin 12 copii, de care trebuie să se ocupe realizând planuri educaţionale adaptate, intermediind relaţia cu ceilalţi colegi şi cu profesorii, ajutându-i să participe la activităţile din clasă şi din afara ei etc. În realitate, fiecare copil cu CES integrat în şcoala de masă beneficiază de o singură astfel de oră “cu sprijin”, săptămânal. Din acest motiv, în majoritatea cazurilor, părintele este cel care preia rolul profesorului însoţitor, renunţând la slujbă. Sunt şi familii care reuşesc să angajeze pe cineva care să facă acest lucru, deşi multe dintre ele povestesc dificultăţile pe care le au în a găsi un astfel de om.

Părinţii copiilor cu dizabilităţi, şcolarizaţi sau nu, acuză sistemul de învăţământ de lipsa soluţiilor şi de faptul că, în loc să îi ajute, mai degrabă le pune beţe în roate, chiar şi atunci când încearcă să îşi dezvolte un sistem propriu de sprijin al copilului cu CES, paralel celui ineficient al statului.

Ruxandra Mateescu, SuperEroiPrintreNoi.ro – 30 august 2019

Citește tot articolul »

Imagine: OpenClipart-Vectors / Pixabay